Scrisoare către “un necunoscut”

Recunosc, am fost slabă. Atât de slabă încât mi-am exteriorizat sentimentele în fața unui străin. Pentru că da, ai fost un străin pentru mine. Credeam că ştiu multe lucruri despre tine, dar m-am înşelat atât, atât de rău. Am găsit conversațiile noastre, chiar dacă ştiam că nu mai am nici o şansă să le recitesc. M-am convins, încă o dată, că iubirea te face slab, vulnerabil. Te determină să faci lucruri prosteşti şi cel mai rău, să îți deschizi inima. Am fost slabă şi inconştientă pentru că m-am aruncat în brațele pericolului zâmbind. Ba chiar eram încântată că am dat peste cineva care mă înțelege atât de bine. Poți spune că am fost proastă şi nu mă voi supăra. E adevărat, nu am ştiut la ce urma să mă expun pentru că, te rog sa mă crezi, dacă ştiam nu-ți mai răspundeam la nenorocitul ala de “bună”. Un singur cuvânt care mi-a schimbat viața radical timp de câteva luni. Apoi ai plecat, idiotule, ai plecat fără să îmi spui un cuvânt. Nici măcar un “pa” amărât. La dracu cu toate. Nu ai idee, nu ți-ai putea imagina cât de rău m-a durut. Dar e ok, serios. Am trecut peste asta.
Nu te cunosc, dar am vorbit atâtea luni, timp în care m-am ataşat prea tare de tine. Îmi cer scuze, dar încă nu am renunțat la excesul de cofeină şi, chiar dacă mi-ai interzis cu desăvârşire, poate mă voi apuca de fumat. Ți-am promis că voi avea grijă de mine şi că nu mă voi mai enerva. Din păcate, mi-e imposibil. Nu pot sta ca o stană de piatră atunci când văd atât de multă prostie în jurul meu. Ştiu că am fi dezbătut mult această temă şi am fi râs şi ne-am fi bucurat unul de altul. Nu a fost să fie, înțeleg. Erai prea perfect ca să fii adevărat. Mai ştii că la început te-am întrebat dacă eşti real? Mi-ai răspuns atunci că răspunsul e afirmativ. Era să mă îndrăgostesc de o iluzie. O iluzie atât de frumoasă.
Idioată e cuvântul care mă descrie cel mai bine. Cum am putut să îmi imaginez că aş putea fi iubită într-un mod atât de plăcut? Nu merit! Efectiv, nu am fost creată pentru iubire. Cel puțin, nu pentru iubirea ta.
Nu ştiu cine eşti, unde eşti, ce faci sau dacă eşti bine. Dar ascult acum melodia noastră şi mai vreau, cu toate astea, o conversație cu tine. Nu cred că e vreo şansă ca tu să vezi asta şi poate e mai bine aşa.
Acum permite-mi, te rog, să îți vorbesc în termeni familiali. Ai plecat înainte să fim, bătrâne. Dar sper că eşti fericit.

Cu mult dor,
Bebe